Îmblânzirea giganţilor energetici

Home » Stiri » Articles » Îmblânzirea giganţilor energetici
Cems-EBC-25-ian-2017

25.01.2017 @ 9.00-13.00 | Energy Breakfast Club – Îmblânzirea giganţilor energetici – Achiziții şi managementul lanțului de aprovizionare

Miercuri, 25 ianuarie, de la ora 9, la Palatul Cesianu Racoviţă, din București, energynomics.ro vă invită la prima întâlnire informală din 2017, dedicată experţilor şi decidenţilor din industria energetică: Energy Breakfast Club – Îmblânzirea giganţilor energetici – Achiziții şi managementul lanțului de aprovizionare. Activităţile de producție și mentenanţă în sectoarele de petrol, gaze și energie electrică implică, de obicei, costuri şi riscuri ridicate. Aceasta face ca dezvoltarea operaţiunilor de aprovizionare cu bunuri şi servicii să fie un punct crucial în fiecare zi de viaţă a afacerii. Identificarea și gestionarea în mod eficient a riscurilor în cadrul lanțului de aprovizionare și optimizarea performanțelor sunt vitale pentru un răspuns adecvat la nevoile pieței.

 

SPEAKERS

Bogdan Puşcaş, preşedintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP)

Bogdan Puşcaş va deschide seria de prezentări cu cele mai noi elemente de reglementare şi aplicare în  domeniul achizițiilor publice. Preşedintele ANAP se va referi şi la cele mai eficiente opţiuni pentru identificarea și gestionarea în mod eficient a riscurilor în cadrul lanțului de aprovizionare.

 

 

Corina Truică, COO CEMS EPC SA

Corina Truică va vorbi despre ce contează cel mai mult în procesul de selectare a furnizorilor de servicii suport pentru energie. “Decizia de externalizare a unor servicii suport în energie – precum cele de engineering, mentenanţă, reparaţii capitale, execuţia unor proiecte de investiţii – trebuie să genereze valoare adăugată pentru compania beneficiară, în termeni de acces la personal foarte specializat, sisteme de management eficiente, fiabilitate şi reducerea costurilor”, consideră Corina Truică.

 

 

TEME

Vor participa peste 50 de specialiști din domeniu, reprezentanți ai companiilor active în sector. Vor fi invitaţi, de asemenea, reprezentanți ai asociațiilor profesionale din domeniu, alături de oficiali din cadrul autorităților de reglementare în energie și mediu (ANRE, Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, Ministerul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice).

Energia este o industrie care depinde de un lanț de aprovizionare întins și funcționează în cadrul unei piețe din ce în ce mai volatile; managerii din energie sunt învăţaţi să depună eforturi importante pentru buna asigurare a lanțului de aprovizionare și a obligaţiilor de conformitate.

Veniţi la Energy Breakfast Club pentru o discuție deschisă despre bunele practici în cele mai mari companii energetice din România pentru garantarea unor relații durabile şi rentabile cu furnizorii!

  • Protecția împotriva fraudelor
  • Încurajarea unor practici etice și solide
  • Crearea unui avantaj competitiv prin lanţul de aprovizionare
  • Dezvoltarea unor parteneriate transparente, pe termen lung, pentru optimizarea unor relații benefice cu furnizorii

 

25 Ianuarie 2017, orele 9.00 – 13.00.

Palatul Cesianu Racoviţă, Strada C.A. Rosetti, numărul 5Bucureşti, România.  [ Harta ]

Leave a Comment